Intrarea României și Bulgariei în Schengen, printre prioritățile Spaniei. Mesajul transmis de MAE

de: Denisa Dudescu
03 07. 2023

„Prioritatea preşedinţiei noastre este ca România şi Bulgaria să adere la Spaţiul Schengen”, a transmis, luni, ambasadorul Spaniei la Bucureşti, José Antonio Hernández Pérez- Solórzano. Spania a preluat președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene și și-a arătat sprijinul pentru aderarea celor două țări la spațiul de liberă circulație.

Când ar putea intra România și Bulgaria în Schengen

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat luni, un eveniment prilejuit de preluarea de către Spania a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, pentru următoarele şase luni. La eveniment au participat: ambasadorul Spaniei la Bucureşti, José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, şi ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

„România şi-a îndeplinit toate obiectivele, a îndeplinit toate criteriile solicitate pentru procesul de aderare. În plus faţă de aceasta, noi lucrăm şi am lucrat cu Comisia Europeană pentru a arăta încă o dată ceea ce este, de fapt, recunoscut de către toţi partenerii noştri, că România este un furnizor de securitate, că protejează frontiera nu numai a sa, frontiera externă, dar şi frontiera Uniunii Europene şi am lucrat cu Comisia Europeană pentru a arăta exemple de bune practici.

Am pus în aplicare deja împreună cu Ministerul de Interne şi cu Comisia Europeană un proiect de bune practici la frontiera noastră cu Serbia, în dialogul cu partea austriacă s-a lucrat la un plan măsuri pentru a sprijini, fără a lega subiectele migraţia efectivă de aderarea la Spaţiul Schengen, noi am vrut să arătăm că suntem constructivi şi suntem implicaţi la nivel european în susţinerea eforturilor de combatere a migraţiei ilegale”, a declarat Luminiţa Odobescu, ministrul de Externe.

O reacție a venit și din partea Spaniei pe aceeași temă prin vocea ambasadorului Spaniei la București.

“Prioritatea preşedinţiei noastre este ca România şi Bulgaria să adere la Spaţiul Schengen. Lucrăm pentru a ajunge la un consens între statele membre.

Ideea la care lucrăm este să aducem această temă la Consiliul în octombrie. Nu putem să spunem un termen limită. Este pe ordinea de zi pentru a ajunge la un consens până la acel moment”, a declarat ambasadorul Spaniei la Bucureşti.

România și Bulgaria, în Consiliul JAI din toamnă

Klaus Iohannis, președintele României, a declarat săptămâna trecută, după participarea la Consiliul European de la Bruxelles, că tema Schengen nu va fi pusă pe ordinea de zi a JAI până nu vom fi siguri că avem consensul statelor membre.

„Însă vreau să se înțeleagă foarte bine, nu va apărea această chestiune oficial pe agenda JAI până când nu avem un nivel de înțelegere suficient care să și permită o rezolvare pozitivă. Aici, nu putem să ne jucăm cu o chestiune vitală pentru România, probabil și pentru Bulgaria și, desigur, importantă pentru Uniune. Nu putem să supunem la vot chestiuni o dată, și încă o dată, și încă o dată și să tot primim răspunsuri negative.

Deci, trebuie să înțeleagă toată lumea că atunci când această chestiune apare oficial pe agenda JAI ea este suficient de bine pregătită și tratată ca să nu fie un nou eșec, ci să fie un nou succes, al Uniunii Europene. Repet, intrarea sau nu a României și Bulgariei în Schengen nu este un eșec al României sau al Bulgariei, sau o reușită doar a României și a Bulgariei, este vorba de o chestiune esențială, vitală europeană și, dacă reușim, este o reușită a Uniunii. Dacă eșuăm, este un eșec al Uniunii”, a declarat Klaus Iohannis.

  • În prezent, aproape statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen, care include, de asemenea, Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein, state din afara UE.

Bulgaria a făcut schimbări importante în ultimele luni și ar putea convinge Olanda

Bulgaria are șanse serioase, dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele, de a obține aderarea la Schengen încă din octombrie anul acesta, cu frontierele aeriene, și perspectiva aderării cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024, au declarat surse oficiale de la Sofia săptămâna trecută.

„Eu cred că avem șanse serioase anul acesta pentru că se aliniază lucrurile în sensul în care de exemplu, Bulgaria avea probleme cu faptul că nu avea un Guvern stabil și nu avansa pe partea asta de Justiție, ori acum nu mai este cazul.

Acum sunt semnale bune, au un Guvern care e pro-european și s-au angajat să facă reformele în Justiție”, a declarat europarlamentarul REPER Alin Mituța pentru Playtech.ro.